miercuri, 6 ianuarie 2010

Ne-am mutat

Ne-am mutat:

Kiki: http://www.cineblog.info
Andrei: http://moviefeeds.wordpress.com/

marți, 3 noiembrie 2009

(500) Days of Summer (2009)


Dupa cum spune si naratorul la inceput: Aceasta nu este o poveste de dragoste, ci despre dragoste! De mult nu am vazut un film nou care sa imi placa atat de mult ca acesta. Este atat de realist. In film se prezinta povestea lui Tom (Joseph Gordon-Levitt). Tom este un tanar care crede in dragostea adevarata, dar din nefericire nu a intalnit-o inca. Intr-o zi el o cunoaste pe Summer (Zooey Deschanel). Summer nu crede in dragoste si nu isi doreste o relatie serioasa.
Filmul incepe cu Tom, care le marturiseste prietenilor sai ca Summer tocmai s-a despartit de el. Astfel, el incepe sa le povesteasca despre ea incepand cu prima zi, ziua in care a cunoscut-o.
Mi-au placut foarte mult dialogul dintre personaje si viziunile lor despre iubire. Va atentionez ca in cele ce urmeaza am sa dau detalii despre film care nu ar trebui sa le cititi daca nu ati vazut inca filmul si planuiti sa il vedeti.
Mi-a placut foarte mult personajul lui Tom, deoarece rar se intalnesc asemenea barbati care sa creada in dragoste. El reusesta sa mentina o relatie exceptionala cu Summer, o relatie de invidiat pe care oricine si-ar dori-o. O vede pe Summer ca si pe sufletul sau pereche si atunci cand ea ii spune ca relatia lor nu mai merge el refuza sa renunte la ea. Urmatoarele luni din viata sa sunt ingrozitoare. El refuza sa mai creada in iubire si nu isi explica ce a facut gresit mai ales ca relatia lor a fost una perfecta.
Finalul este trist dar oarecum optimist. El se reintalneste cu Summer si afla ca este casatorita. Ea ii marturiseste atunci ca el a avut dreptate. Nu poti fi sigur de o relatie care se indreapta spre ceva serios niciodata, decat atunci cand o simti. Este foarte interesanta discutia dintre cei doi. Filmul ne demonstreaza ca atunci cand credem ca am gasit persoana perfecta pentru noi asta nu inseamna ca situatia este reciproca. Tom fiind prea sigur ca Summer i-a fost predestinata, refuza sa se intalneasca cu alte femei si inconstient nu isi da seama de potentialele iubite. Mereu se intampla asemenea lucruri. Suntem prea cocnentrati asupra unei persoane, care nu face acelasi lucru si isi vede de propria fericire, incat alungam lucrurile bune din jurul nostru fara sa ne dam seama. 500 Days of Summer este un film de nota 10 si merita vizionat de catre toata lumea. Este un film din care avem ce invata.

sâmbătă, 24 octombrie 2009

The Young Americans (1993)



Danny Cannon probabil ca este un necunoscut pentru majoritatea dintre voi, asa cum este si pentru mine. Totusi el este regizorul acestui film, aparut in 1993. Dar a mai regizat filme precum "Judge Dredd", "Goal", "Phoenix" si "I still know what you did last summer". Desi se anunta a fi un regizor promitator, Danny Cannon a dezamagit, iar in ultima vreme s-a orientat spre televiziune, unde se pare ca ar avea mai mult succes.

Povestea acestui film este una tipica, lupta politiei cu lumea interlopa a Londrei. Actiunea se petrece asadar in Londra, unde dupa ce o serie de mafioti sunt ucisi, politia britanica apeleaza la "fratii" de peste ocean. Acestia il trimit pe John Harris (Harvey Keitel) pentru a le oferi consultanta. Insa cum era de asteptat acesta se va implica ceva mai mult de atat.

Filmul este unul acceptabil desi in unele momente este previzibil. Pe langa asta o sa va dati seama ca filmul seamana prea mult cu alte filme de genul acesta. Asadar autorilor nu le-ar fi stricat un strop de originalitate.
"The young americans" este oarecum salvat de prestatia actorilor. Multi dintre acestia sunt britanici, dar se ridica la nivelul celor americani. Din distributie fac parte: Harvey Keitel, Viggo Mortensen, Craig Kelly, Thandie Newton si Keith Allen.

Ar mai fi de mentionat si faptul ca pe coloana sonora se afla si melodia lui Björk, "Play Dead".

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Amores Perros (2000)



Amores Perros este un film mexican aparut in 2000 in regia lui Alejandro Gonzales Inarritu. Acesta mai este cunoscut pentru filme precum 21 Grams si Babel. Pentru acesta din urma a primit chiar si doua nominalizari la Oscar.

Filmul este impartit in 3 parti, fiecare parte vorbind despre povestea de dragoste a cate o pereche. Prima dintre acestea este cea dintre Octavio si Susana. Octavio se indragosteste de Susana, cu toate ca aceasta este sotia fratelui sau, Ramiro. El este totodata indignat de modul in care acesta o trateaza. Cu toate ca Susana ii repeta in numeroase randuri ca nu-l iubeste, Octavio nu vrea sa inteleaga. Insa tot el vine cu un plan prin care cei doi ar urma sa fuga in Juarez. Pentru asta el va trebui sa participe la niste lupte de caini, de unde isi va face un dusman in persoana lui Jarocho. Pana la urma Octavio si Ramiro vor ajunge sa se urasca, iar dusmania cu Jarocho va lasa urme destul de importante, aceasta sfarsindu-se in urma unui accident de masina.

Al doilea segment al filmului este dedicat relatiei dintre Daniel si Valeria. Valeria este un fotomodel de succes, in timp ce Daniel lucreaza la o revista de moda. Acesta este casatorit si are doua fete, dar hotaraste sa se desparta de sotie pentru a fi cu Valeria. Din pacate aceasta sufera un accident. Este vorba despre acela in care mai sunt implicati Octavio si Jorge. In urma acestui nefericit accident Valeria aproape isi pierde un picior. Astfel este nevoita sa-si abandoneze pentru moment cariera de model. Cum este imobilizata intr-un carucior, Valeria nu are varianta decat sa-si petreaca majoritatea timpului singura, intr-un apartament doar cu cainele sau, Ritchie. Insa odata dupa ce afla ca unul dintre contractele cu care se mandrea ii este reziliat, coroborat cu disparitia lui Ritchie sub podeaua apartamentului, Valeria cade intr-o depresie. Nici macar faptul ca Daniel ii este aproape in acest moment greu al vietii nu o poate ajuta. Cei doi ajung sa nu se mai inteleaga, iar lui Daniel incepe sa-si dea seama ca decizia de a-si parasi familia nu a fost cea mai buna.

In final ne este prezentata povestea lui Il Chivo. El este un fost profesor ce si-a parasit familia pentru a participa intr-un razboi de gherila. Insa alegerea sa nu a fost prea inspirata si a ajuns pana la urma in inchisoare. Familia sa l-a renegat, iar el nu a mai ajuns sa-si cunoasca fata. Insa odata cu moartea fostei sale sotii, Il Chivo se hotaraste sa schimbe acest lucru. Intre timp este contactat de catre un om de afaceri pentru a-l omori pe fratele sau vitreg. Accepta aceasta propunere, dar reuseste sa o amane de mai multe ori pentru a pune la punct cateva detalii inainte de a-si revedea fiica.

Filmul reuseste sa ne arate o societate denaturata, dar din pacate reala, in care fratii ajung sa se urasca, sotii isi parasesc familiile pentru a incepe alte relatii. Poate ca pentru a evita aceste situatii ar trebui sa fim mai apropiati de familie si nu ar trebui sa cadem in plasa diferitelor tentatii ce ne apar in cale. Pe langa aceste "povesti de dragoste" ne mai este aratata cruzimea oamenilor pentru animale. Probabil ca aceste lucruri va vor soca, dar din pacate sunt reale.

Amores Perros este un film excelent, iar daca veti vrea sa experimentati un alt fel de film mexican decat o telenovela, atunci Amores Perros ar trebui sa fie cea mai buna alegere.

joi, 15 octombrie 2009

Sin City (2005)



Sin City este un film-noir aparut in 2005 ce are ca baza benzile desenate cu acelasi nume. Regizorii acestui film sunt Frank Miller, autorul benzilor desenate in cauza, si Robert Rodriguez. Acesta a mai regizat si Planet Terror, ce face parte din Grindhouse, fapt ce arata ca nu duce lipsa de inovativitate si originalitate.

Filmul este format din 5 povesti care mai de care mai interesante. In "That yellow bastard" este vorba despre John Hartigan, un politist in pragul retragerii, care dupa ce o salveaza pe Nancy din mainile unui pedofil, incepe o relatie cu aceasta. Insa fericirea lor n-avea sa reziste prea mult. Pedofilul, care era fiul unui mafiot notoriu, avea sa se intoarca. Daca John avea sa o salveze din nou pe Nancy veti afla doar daca veti vedea filmul.
"The customer is always right" este o poveste mai scurta, dar foarte interesanta. Aceasta descrie intalnirea dintre doi tineri.
Filmul continua cu povestea lui Marv, cel ce in "The hard goodbye" incearca sa-l gaseasca pe criminalul lui Goldie, "ingerul" ce l-a facut sa se transfigureze. Marv este un tip dur si destul de apatic, dar odata cu intalnirea cu Goldie reuseste sa gaseasca un motiv pentru care merita sa lupte. El este hotarat sa nu faca nicio concesie si sa mearga pana la capat pentru a se razbuna. Insa ceea ce nu stie este ca drumul pe care l-a ales este unul destul intortocheat si dureros.
In "The big fat kill" este vorba despre lupta dintre Old Town si fortele ce vor sa-l cucereasca. Mai exact dintre prostituate (reprezentatele Old Town) si gangsteri. Ceea ce a declansat acest razboi este incalcarea unui pact nescris dintre prostituate si politisti. Uciderea pripita a detectivului Jack Rafferty a fost cauza tuturor necazurilor. Dwight, cel care este unul dintre "artizanii" acestei crime, si Gail, fosta sa prietena, vor incerca sa indrepte greselile si sa protejeze integritatea Old Town. Daca vor reusi sau nu ramane de vazut.

Cu toate ca nu sunt un iubitor al benzilor desenate am fost impresionat de acest film. Maiestria benzilor lui Frank Miller, precum si regia lui Robert Rodriguez va vor face sa indragiti acest film.
Distributia este la inaltimea filmului si ii are in componenta pe: Bruce Willis, Clive Owen, Josh Hartnett, Michael Madsen, Jessica Alba, Carla Gugino, Benicio del Toro, Mickey Rourke si multi altii.

luni, 12 octombrie 2009

Shrink (2009)



Henry Carter este un psihiatru de succes, dar care a cazut intr-o depresie aproape ireparabila. Sotia sa s-a sinucis, dar nu este singurul care trece printr-o asemenea situatie. Prin intermediul tatalui sau primeste cazul Jemmei, o adolescenta care sufera din acelasi motiv. Lui Henry ii este foarte greu sa se ocupe de acest caz, deoarece ar trebui sa-i vorbesca Jemmei despre lucruri in care el nu mai crede. Dar poate ca daca ar reusi sa o faca pe Jemma sa-si revina, atunci si el ar iesi din starea in care se afla.
Insa Henry nu va fi singurul care se va ocupa de acest caz. Prietenul sau Jeremy, un scenarist amator, ramane impresionat de cazul fetei dupa ce gaseste din intamplare dosarul cu cazul acesteia.

Faptul ca un psihiatru ar putea ajunge intr-o asemenea pare greu de crezut. Insa trebuie sa nu uitam ca de latura lor umana, ei fiind predispusi la aceleasi sentimente ca si noi. Poate pentru unii ca ei ar fi mai greu sa depaseasca o asemenea stare, deoarece depresia ar insemna si pierderea increderii in profesia pe care o practica. Insa asa cum si filmul o arata, ajutorul poate veni de oriunde, poate chiar de acolo de unde te astepti mai putin.

Filmul este unul nou-nout, iar din distributia sa fac parte o multime de actori tineri, dar si altii deja consacrati precum Kevin Spacey si Robin Williams.

duminică, 11 octombrie 2009

Die Fälscher (2007)



"Die Fälscher" este un film austriac aparut in 2007 si care a castigat premiul Oscar pentru cel mai bun film strain al anului.

Filmul prezinta operatiunea "Bernhard", prin care nazistii s-au folosit de evrei pentru a falsifica lire si dolari. Se considera ca aceasta este cea mai mare operatiune de falsificare, rezultatele ajungand la sute de milioane de dolari si lire.
Personajul principal al acestui film este Salomon Sorowitsch, un evreu rus, care era la vremea aceea cel mai mare falsificator din lume. El este arestat de catre nazisti si trimis in diferite lagare. Aici el isi "usureaza" traiul pictand si facandu-le portrete ofiterilor nazisti. Peste ani el este cooptat in operatiunea "Bernhard". Aici el ii cunoaste pe Kolya, un student rus din Odessa cu care face schimb de amintiri, dar si cu Adolf Burger, un evreu slovac ideologist. El este numit sef in compartimentul verificarea calitatii si astfel primeste sustinerea ofiterului german Herzog. Acesta se asigura ca toti participantii din aceasta operatiune vor fi tratati "omeneste".

"Die Fälscher" ne prezinta nu doar evenimentele ce s-au petrecut in jurul acestei operatiuni, dar si modul in care evrei implicati au trait intr-un astfel de lagar. Multi dintre ei nu s-au putut impaca cu faptul ca ei vor trai intr-un lagar in care vor fi tratati omeneste, pe cand la doar cateva sute de metri alti evrei sunt tratati cu bestialitate.

Tin sa recomand acest film tuturor celor care sunt interesati de Holocaust, atat din punct de vedere emotional cat si istoric.

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Twelve Monkeys (1995)



"Twelve Monkeys" este un film aparut in 1995, in regia lui Terry Gilliam. Acest film a primit si doua nominalizari la Oscar, pentru cele mai bune costume, dar si pentru cel mai bun actor in rol secundar (Brad Pitt).

James Cole este un detinut venit din viitor cu scopul de a culege informatii despre un dezastru biologic ce va avea loc in 1996. Pentru a strange aceste informatii el trece prin mai multe situatii. Este arestat si inchis intr-un ospiciu in 1990, unde ajunge sa-l cunoasca pe Jeffrey Goines, un nebun ce este fiul unui cunoscut biolog. Acesta va infiinta peste ani "Armata celor doisprezece maimute", cea care este banuita care ar fi declansat dezastrul biologic.
Pentru James urmeaza o serie de calatorii in prezent si trecut. El se intoarce in 1996 pentru a-si finaliza misiunea. O rapeste pe dr. Railly in incercarea de a afla unde se afla sediul "Armatei celor 12 maimute". Dr. Railly incepe sa creada in povestea lui James, pe care pana acum il considera nebun. Astfel cei doi incep sa descopere tot mai multe informatii necesare misiunii lui James.

"Twelve Monkeys" este un film extrem de ciudat, insa cu o poveste destul de interesanta. Insa aceasta este destul de derutanta si uneori veti simti ca va fuge povestea din fata ochilor. Cu toate astea "Twelve Monkeys" este un SF destul de reusit si care v-ar putea atrage atentia.
Din distributie fac parte actori precum Bruce Willis, Madeleine Stowe, Brad Pitt si Cristopher Plummer.

joi, 8 octombrie 2009

Blow (2001)


"Blow" ilustreaza povestea adevarata a lui George Jung, un traficant de droguri care a creat piata de cocaina in America in anii '70. Filmul este foarte interesant si arata ca indiferent de cat de multi bani posezi, acestia pot sa dispara si odata cu ei multe alte lucruri care credeai ca le vei avea langa tine toata viata. Si aici ma refer la prieteni, familie etc.
George Jung si-a inceput "cariera" transportand marijuana din Mexic, pe care apoi o vinde prin campusuri. A avut un enorm suces si s-a imbogatit foarte repede. El era ajutat de inca 3 prieteni si de iubita lui stewardesa, care transporta iarba in bagajele ei, stewardesele nefiind vreodata verificate. Dupa ce iubita lui moare de cancer el este prins si tinut in inhisoare 2 ani. Aici el il intalneste pe Diego, care ii propune un nou targ, acela de a vinde cocaina. La iesirea din inchisoare cei doi se intalnes si pornes mia lor afaacre, care in scurt timp ajunga sa se extinda enorm. Dupa cum spune si George Jung (Johnny Depp): "Daca ai consumat vreodata cocaina in anii 70-80 sunt 85% sanse sa fi provenit de la mine. " El o intalneste pe Mirtha (Penelope Cruz) si viata lui se shimba. Dupa ce prietenii lui il exlud din afaceri si renunta la traficul de droguri, George se aseaza la casa lui impreuna cu sotia lui si Kristina, fetita acestora. El este arestat din nou si pierde cel mai de pret lucru al sau, familia.

George Jung va iesi din inchisoare in 2015. Nu v-a spus mai multe detalii, deoarece merita sa le descoperiti chiar voi.

Quotes:

George: So in the end, was it worth it? Jesus Christ. How irreparably changed my life has become. It's always the last day of summer and I've been left out in the cold with no door to get back in. I'll grant you I've had more than my share of poignant moments. Life passes most people by while they're making grand plans for it. Throughout my lifetime, I've left pieces of my heart here and there. And now, there's almost not enough to stay alive. But I force a smile, knowing that my ambition far exceeded my talent. There are no more white horses or pretty ladies at my door.

George: Life passes most people by while they're making grand plans for it.

Fred Jung: Sometimes you're flush and sometimes you're bust, and when you're up, it's never as good as it seems, and when you're down, you never think you'll be up again, but life goes on.

George: Danbury wasn't a prison, it was a crime school. I went in with a Bachelor of marijuana, came out with a Doctorate of cocaine.

George: I was busted. Set up by the FBI and the DEA. That didn't bother me. Set up by Kevin Dulli and Derek Forreal to save their own asses. That didn't bother me. Sentenced to 60 years at Ottisville. That didn't bother me. I'd broken a promise. Everything I love in my life goes away.

miercuri, 7 octombrie 2009

Filantropica (2002)





Filantropica este un film romanesc aparut in 2002, in regia lui Nae Caranfil.

Ovidiu Gorea este un profesor de limba si literatura romana tipic. El este o persoana demna si isi doreste sa devina scriitor. Filmul arata situatia crunta cu care se confrunta o persoana de genul profesorului Gorea. Societatea in care traim nu ii apreciaza pe cei care au asemenea aspiratii si demnitate. Asa cum o spune si filmul, in societatea actuala nu este loc de mijloc, ci numai de "printi" si "cersetori". Poetii, scriitorii sau artistii sunt obligati sa-si abandoneze visele si sa incerce sa-si gaseasca un altfel de trai pentru a supravietui.
Profesorul nostru reuseste insa sa se indragosteasca, lucru inadmisibil pentru situatia sa. Din aceasta cauza incearca sa gaseasca o modalitate de a face rost de bani. Ajunge astfel la mana lui Pavel Puiut, care-l propune sa joace un rol inedit in fiecare seara. Fara o alta solutie, Ovidiu Gorea accepta si prinde gustul banilor. Isi satisface pentru o perioada pasiunea pentru Diana, dar deodata lucrurile inceteaza sa-i mai mearga la fel de bine. Rolul desemnat de domnul Puiut ajunge celebru in intreaga tara, iar el se vede pus in situatia de a-si calca inca o data pe orgoliu. Reuseste sa treaca si peste aceasta incercare, dar se vede prins intr-o capcana bine gandita. Astfel, Ovidiu pierde tot ce agonisise, devine dator si se vede pus in situatia de a-si abandona definitiv visele. O situatie care pare destul de greu de crezut, dar care este foarte reala.

Probabil ca Filantropica nu mai are nevoie de nicio prezentare pentru multi, dar cred totodata ca acest film este inca o necunoscuta pentru si mai multi. Distributia filmului este exceptionala, cuprinzandu-i pe Mircea Diaconu, Gheorghe Dinica, Mara Nicolescu, Florin Zamfirescu, Marius Florea Vizante, Viorica Voda si George Calinescu.

Breakfast on Pluto (2005)



"Breakfast on Pluto" este un film irlandez aparut in 2005. El ne prezinta viata lui Patrick "Kitten" Braden. Patrick (sau mai bine zis Kitten) este un travestit irlandez ce-si cauta mama, singurul lui motiv de a trai. Kitten a fost abandonat la nastere de catre mama sa, iar copilaria si-a petrecut-o in sanul unei familii adoptive. El nu a gasit niciodata afectiunea de care avea nevoie si astfel a incercat sa arate lumii ca este altfel devenind travestit.
Pana in timpul liceului a reusit sa se integreze destul de bine in familia adoptiva si in societate, dar in urma unui scandal aparut la scoala, Kitten s-a hotarat ca e mai bine sa paraseasca neospitaliera familie adoptiva si sa plece in lume. A urmat apoi o poveste de dragoste cu un cantaret. Insa totul s-a sfarsit cand acesta s-a implicat intr-un conflict intre irlandezi si nord-irlandezi. Kitten n-a suportat sa fie pe primul plan si l-a parasit pe cantaretul irlandez.
Deziluzionata, ea a plecat la Londra in incercarea de a-si gasi mama si implicit un motiv pentru a trai. Nereusita si diversele intamplari nefericite prin care trece o face pe Kitten sa-si piarda toata pofta de viata. Primeste insa un ajutor nesperat din partea parintelui Liam si a unei vechi prietene, Eily.

"Breakfast on Pluto" nu este doar un simplu film despre travestiti si modul lor haotic de viata, ci reuseste sa sublinieze nefericirea acestora. Cu toate ca nu sunt un adept al stilului lor de trai si nici nu ii incurajez, cred ca lumea ii trateaza de cele mai multe ori ca pe niste salbatici, si nu ca pe niste fiinte umane.

Constantin și Elena (2009)


"Constantin si Elena" este un film documentar romanesc aparut anul acesta. El a participat saptamana trecuta la festivalul iesean de film (IIFF), unde a fost si premiat.

Dupa cum o spune si numele, "Constantin si Elena", este un film ce arata viata a doi batrani ce sunt impreuna de 58 de ani si continua sa se iubeasca. Eu unul am gasit acest film foarte emotionant deoarece sunt foarte multe asemanari intre bunicii mei si acest cuplu.
Simplitatea lor si modul in care continua sa se respecte si sa se iubeasca este un exemplu ce ar trebui urmat de multi dintre noi. Probabil ca cei doi batrani ar putea servi de asemeni un bun exemplu pentru noi.
Un alt bun motiv pentru a vedea acest film il reprezinta traditiile. Cei doi batrani nu au uitat, desi cu trecerea anilor le-ar fi fost usor, vechile traditii, ei respectandu-le cu sfintenie. Acesta este inca un aspect pentru care acest cuplu merita respectul nostru.

Sper ca acest film sa va aduca aminte de bunicii vostri, iar cei care ii aveti in viata incercati sa ii vizitati mai des si sa petreceti cat mai mult timp in preajma lor, pentru ca nu se stie cat va mai puteti bucura de ei.